Pierdut realitate. O declar nula.

Despre speranta si incredere

Posted on: Noiembrie 22, 2008

Imi spune un tip care ma cunoste destul de bine „Ai foarte multa incredere in tine. Mi-ar placea sa am si eu doza asta”. Iar eu, deloc superficiala in relatiile cu altii, dar nici cu mine, am aprofundat problema: de unde am eu atat de multa incredere in fortele mele?

Pai sa va povestesc, dar pregatiti-va ca nu e chiar fani! doua puncte..

Pentru mine viata a parut la inceput o lupta pe care am transformat-o zambind si cu sfidare intr-o provocare! De mica mi-a placut sa am curaj, sa ma lovesc daca e cazul, sa inveselesc oamenii din jur si sa rad cu gura pana la urechi de mine. Inca de pe atunci am vazut autoironia o arma a omului care e pe o treapta mai sus (e un cliseu, dar functioneaza)! Multi se lasa indusi in eroare, cred ca eu am o parere jalnica despre mine. Nimic mai fals!

Am ajuns in liceu si a inceput sa mi se contureze feminitatea (proces neterminat). O tipa bruneta, cu tenul impecabil, cu un zambet inocent e acuzata de reactii ciudate si instabilitate emotionala. Not guilty!Aveam gasca mea de fete normale, pentru ca frumusetzile din liceu nu aveau mai nimic sub vopsea (de obicei blonda. Se poate spune ca sunt blondofoba daca urasc blondele? Ca le urasc. Si pe alea vopsite, odata contaminat, scapi greu de virus).

Nu am complexul „fratelui cel mic”, dar a fost interesant sa cresc, sa incerc sa stau in cap, in maini, sa fac roata si pod spre mintea alor mei si sa le arat ca sunt mai buna. Nu vrea nimeni sa dovedesti ca tu esti mai bun. Dar vrei tu asta! O ai in sange din momentul in care ai venit de la maternitate si microbul ala cu privire-laser iti intuia jucaria cu care urmeaza sa te joci si sarea pe ea, si sarea, si sarea…pana ai aflat adevarul si atunci…l-ai iubit!

Intre timp, am fost responsabila, serioasa si mi-am depasit problemele cu multa incredere si cu speranta ca daca dai tot ce ai mai bun, primesti cel putin tot atat. A urmat primul an de facultate si inca din primele luni, primul job, apoi al doilea, al treilea… daca facem socoteala, vreo 2 ani si ceva am cam lucrat prin mass-media asta sau cum i-o zice (hai sa punem si norocul!). Am cunoscut pana acum sute de oameni, mii posibil! Am vazut in unii reflexia mea, mi-au oglindit fetita incruntata care in urma cu nici 2 decenii isi tundea zero toate papusile si o astepta pe mama de la serviciu cu salata delicioasa din frunze si pietricele. Era speranta ca mamei o sa ii placa, dar stiam ca nu primesc laude! Acum femeie in toata firea, posed aceleasi „atuuri” de utilitate indoielnica si construiesc totul…din nimic! Si pana acum, am reusit de fiecare data!

Raspunsul e, nu e printre randuri sau nu exista!

Tind sa cred ca increderea mea in oameni si speranta ca se simt bine cu mine nasc chestia asta pe care tu o apreciezi asa de mult, prietene! Altminteri, nu as avea vreun rost!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: